Recondiționarea și restaurarea mobilierului și a obiectelor vechi din lemn
Dintotdeauna am fost atrasă de vremurile din trecut. Obiectele vechi au un farmec anume. Au o poveste care așteaptă să fie scoasă la lumină. Patina, acea atingere a timpului, e prezentă nu doar vizual. Mai e ceva... Iar acel “ceva”, se relevă în timpul restaurării. E fascinant câte lucruri se pot descoperi. Pentru a-i reda viața, e nevoie de a cunoaște tehnici și principii bine elaborate, pe care eu le-am dobândit în cadrul facultății de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului Brașov. În 2024 am absolvit un master de Eco Design de Mobilier și Restaurare.
Este o mare diferență între restaurare și recondiționare, dar de multe ori nu se face deosebirea între cele două metode care prelungesc viața obiectelor vechi.
La recondiționare dăm frâu liber imaginației sau inspirației de moment folosind diverse tehnici și culori pentru a înnobila obiectul vechi. Astfel reușim să integrăm într-un design nou un mobilier care altfel ar fi sfârșit aruncat la lada de gunoi. Chiar și o mobilă relativ nouă, dar care nu mai corespunde dorințelor noastre de design interior, poate fi recondiționată. Se poate schimba culoarea dar și anumite părți din structură.
Restaurarea se aplica mobilei și obiectelor vechi. În acest caz obiectul trebuie în primul rând salvat. Păstrarea aspectului inițial este obligatorie, iar acolo unde lipsesc anumite elemente care nu pot fi identificate, nu se intervine. Cu alte cuvinte, nu avem voie să inventăm doar pentru ca obiectul să arate bine.
Citește mai mult